Asociația Medicilor din Rădăuți
Referenți
Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu

S-a născut la 4 noiembrie 1957. Este profesor universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T.Popa” Iași, disciplina Chirurgie. Ca activitate de bază este medic primar Chirurgie, doctor în Medicină – Chirurgie. Activitatea de bază și-o desfășoară la Clinica a III-a Chirurgie, Spitalul „Sf. Spiridon” Iași. Este coordonator Departament Specialități Chirurgicale – Arcadia Hospital din Iași, reprezentant național (pentru România) al Societății Europene de Coloproctologie președinte și membru fondator al Societății Române de Coloproctologie, membru al Societății Internaționale de Chirurgie și al altor societăți de profil din România și din alte țări: EAES – European Association for Endoscopic Surgery, ARCE – Asociația Română de Chirurgie Endoscopică, International Association of Surgeons, Gastroenterologists and Oncologists, Societatea Română de Gastroenterologie şi Hepatologie, Societatea Internaţională de Chirurgie (International Society of Surgery), Societatea Română de Chirurgie, Societatea de Medici şi Naturalişti. Are competențe în chirurgie minim invazivă-laparoscopică; a dezvoltat și implementat în Iași tehnici noi de chirurgie a glandelor suprarenale și colorectale efectuate laparoscopic. A urmat cursuri de perfecționare în Marea Britanie în ultimii 6 ani, pe tema chirurgiei cancerului de rect; dezvoltă la Iași tehnica exciziei totale de mezorect în cancerul rectal și abordul perineal în cancerul de rect prin poziția de procubit. Este autor a 7 cărți și a peste 100 de articole științifice publicate în reviste de specialitate din țară sau străinătate. Membru în comitete de redacție pentru diverse publicații științifice: Revista Medico-chirurgicală Iași, Jurnalul de Chirurgie Iași, Editura „Gr.T.Popa” UMF Iași.


Prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu


Prof. univ. dr. Eugen Târcoveanu, medic primar Chirurgie generală cu competențe în chirurgia laparoscopică, este şeful Clinicii I Chirurgie de la Spitalul „Sfântul Spiridon" din Iaşi, fiind primul medic român care a folosit termonecroza ca metodă de tratare a cancerului şi al doilea din ţară care a operat laparoscopic. Este vicepreşedinte la Societatea de Medici şi Naturalişti din Iaşi, Societatea Română de Chirurgie, Societatea Română de Chirurgie Endoscopică şi Alte Tehnici Intervenţionale. Membru de onoare la Societatea Română de Gastroenterologie, Societatea Română de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică, Societatea Română de Chirurgie Laparoscopică şi Suturi Mecanice.


Prof. univ. Dr. Gabriel Ungureanu

Prof. Dr. Ungureanu Gabriel este profesor la UMF „Gr.T. Popa” din Iași, medic primar Medicină internă, secția Cardiologie, doctor în cardiologie. Preşedinte al Comitetului de Medicină Internă al Colegiului Medicilor din România. De asemenea, este membru în Societatea Medicilor și Naturaliștilor Iași, Asociația Oamenilor de Știință din România, Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Medicină internă (membru în conducere), Societatea Română de Nefrologie și Societatea Europeană de Cardiologie.


Prof. dr. Ștefan Octavian Georgescu

Profesor universitar la disciplina de Semiologie chirurgicală - Chirurgie generală la Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr.T. Popa” Iași. Este doctor în Științe Medicale. Are competențe în chirurgie laparoscopică. Din anul 2004 este șeful secției „ Chirurgie II”. Este vicepreședinte al Comisiei profesionale de chirurgie generală a C.M.R., membru al Societății de Medici și Naturaliști Iași, membru al Societății Române de Chirurgie, vicepreședinte al Comitetului Director, membru al Societății Române de Gastroenterologie, membru titular al Societății de Chirurgie Hepato-Bilio-Pancreatică, membru al Asociației Chirurgilor din Moldova, membru de onoare al Societății Române de Chirurgie Laparoscopică și Suturi Mecanice, membru al Societății Europene de Chirurgie Digestivă, Membru al Societății Internaționale de Chirurgie, membru al Societății Române de Chirurgie Endoscopică, membru al Comitetului Director, membru al Societății Internaţionale de Chirurgie Endoscopică, membru al Societății Române de Chirurgie de urgență și Traumatologie, membru al Societății Române de Chirurgie Bariatrică, membru al Societății Internaţionale de Chirurgie Bariatrică, membru al Societății Europene de Infecții în chirurgie. Este șef sectie “Chirurgie II” Spitalul Județean de Urgențe „Sf.Spiridon” Iași.



Copyright © Jurnalul Medical de Bucovina. Toate drepturile sunt rezervate.